Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul sfinților pe Preasfințitul Dionisie Erhan episcopul Cetății-Albe-Ismail

publicat pe 25 octombrie 2018

Prea Sfinţitul Episcop DIONISIE Erhan episcopul Cetății-Albe-Ismail

S’a născut tn anul 1868, Noembrie 2, stil vechi, în comuna Bardar, jud. Chişlnău, din părinţi răzeşi moldoveni, primind din botez numele Dimitrie. In vrâstă numai de 15 ani, la anul 1883 Noembrie 28, a întrat ca frate în mănăstirea Suruceni, unde a şi căpătat cunoştinţă de carte. După 7 ani, în  1890 a fost întărit frate rasofor, iar în 1899, Septembrie 25, a primit tunderea în monahism, schimbându-i-se numele în Dionisie. În anul 1900 a fost hirotonisit ierodiacon, la 1901 e ales şi întărit în dregătoria de econom ai mănăstirei, iar în 1904 e hirotonisit ieromonah. La 1906 i s-a conferit nabedernic şi în 1908 a fost însărcinat ca împlinitor de stareţ; la 1911 a obţinut cruce aurită; la 1915 e hirotesit ca egumen, în Mai 1918 a fost ridicat la rangul de Arhimandrit, iar din Iunie 1918 până la Decembrie acelaşi an, a purtat şi sarcina de. exarh al mănăstirilor din Basarabia.

Cunoştinţele teologice le-a cules şi le-a aprofundat singur. Limba sa maternă a;| propovăduit-o mereu, şi a învăţat a scrie şi a citi româneşte pe toţi fraţii din mănăstire în decursul timpului. Cu mare trudă şi asprimi a adus cărţi româneşti, de slujbă şi literare, de peste Prut cu mult înaintea războiului mondial.

Când s-a ridicat mişcarea moldovenilor din Basarabia la 1904-1905, a lucrat j cu suflet alături cu luptătorii cauzei naţionale, pe care, în anii de mai târziu 1917—1918, când Basarabia îşi hotăra soarta bună de azi, i-a ocrotit şi sfătuit între zidurile mănăstirei.

Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu cu titlul al Ismailului, sfinţindu-l în catedrala Mitropoliei din Iaşi la 22 Iulie 1918.

În primul Parlament al Românei întregite de la 1918 a fost ales aproape cu unanimitate Senator al judeţelor Cetatea-Albă şi Ismail.

În ziua de 8/21 Februarie 1920, Congresul General al Eparhie i-a votat toată încrederea şi l-a ales ca Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, fiind confirmat în această demnitate prin Înalt Decret Regal, în urma recomandării Sfântului Sinod şi a Guvernului, şi rămânând mai departe stareţ al mănăstirii Suruceni, pe care aproape a reînnoit-o cu totul şi a adus-o în starea bună actuală.

În 1932 este delegat ca locțiitor al Episcopiei de Cetatea-Albă Ismail, iar în 20 octombrie 1933 este ales ca titular al acestei Episcopii dar neconfirmat de Sfântul Sinod pe motiv că n-avea studii teologice.

La 21 martie 1934 i se conferă titlul de „doctor honoris causa” de către consiliul Facultății de Teologie din Chișinău.

La 19 aprilie 1934 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a validat alegerea P.S. Episcop Dionisie ca titular al Episcopiei Cetății-Albe-Ismail și a fost investit în ziua de 27 aprilie 1934 de către Regele Carol al II-lea prin Înalt Decret Regal.

A fost instalat în Catedrala din Ismail la 20 mai 1934 unde a păstorit până în 1940 când Basarabia a fost ocupată de armata sovietică.

În perioada 1940-1941 a slujit ca locțiitor al Episcopiei Argeșului.

La 1 septembrie 1941 demisionează din funcția de episcop al Cetății-Albe-Ismail pe motivul stării de sănătate și a vârstei înaintate întorcându-se la mânăstirea de metanie pe care o găsește jefuită și devastată.

În septembrie 1943 se internează la Spitalul Central din Chișinău unde își dă obștescul sfârșit la 17 septembrie 1943.

Luni, 20 septembrie 1943 este prohodit la Biserica „Sf. Nicolae” din Chișinău și condus în procesiune într-un car tras de șase boi până la Mânăstirea Suruceni unde ajunge seara iar a doua zi, marți 21 septembrie după Sfânta Liturghii săvârșită de către arhiepiscopul Efrem Enăchescu și episcopul Policarp Morușca, mulțime de preoți și popor este așezat în mormântul de lângă biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe”

La 10 iulie 2018, cu ocazia lucrărilor de consolidare a bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din mânăstirea Suruceni s-au aflat moaștele întregi ale episcopului Dionisie Erhan de către Stareța Sfintei mânăstiri Suruceni, egumena Epistimia și arhimandritul Porfirie, starețul mânăstirii Sireți.

La 15 septembrie 2018 sfintele moaște au fost îmbrăcate în veșminte arhierești și așezate în raclă în biserica „Sf. Nicolae” a mânăstirii Suruceni.

La 17 septembrie 2018 Înaltpreasfinția sa Vladimir Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove împreună cu Preasfințitul Episcop Ioan de Soroca au săvârșit Sfânta Liturghie și pomenirea la 75 de ani de la adormirea Episcopului Dionisie Erhan.

Astăzi, 25 octombrie 2018, în ședința sa de lucru Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinților pe Episcopul Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail cu zi de pomenire la 17 septembrie





 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705