Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

<< 1 2 3 <  Pagina 4 din 107  > 5 6 7 8 9 10 11 12 13  >>

publicat pe 28 aprilie 2020

Dlui Ion CHICU

Prim-Ministru al Republicii Moldova

Stimate domnule prim-ministru, iată că au trecut Sărbătorile Pascale: Învierea Domnului, Săptămâna Luminată, Paștele Blajinilor, Sărbători Sfinte pentru noi toți, dar pe care le-am petrecut supuși unor grave presiuni.

Cu mare îngrijorare constatăm că am fost expuși unor drastice măsuri în perioada pascală: Sfinte Liturghii și Săptămână Luminata fără participarea credincioșilor, și Paștele Blajinilor fără acces la cimitire.

  Continuare»



publicat pe 21 aprilie 2020
Hristos a înviat!
Fie ca Hristos cel ce a Înviat din morți și a scos omenirea din păcat și din moarte, să ne dăruiască nouă lumina Sa cea neînserată care ne ferește de tot răul și ne duce spre viața veșnică.
Adevărat a înviat!
Arhim. Porfirie,
Starețul Sfintei Mânăstiri Sireți
  Continuare»



publicat pe 15 aprilie 2020

În Sfânta și Marea Miercuri, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a transmis public mesajul că, așa cum a sprijinit cu eficiență până în prezent lupta împotriva Covid-19, tot astfel Biserica se poate mobiliza pentru a oferi creștinilor, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară, o mică mângâiere: o pâine sfințită și o lumânare aprinsă.

„Este o situație grea pentru Țară și pentru Biserică”, a transmis Mitropolitul Teofan. „Am înțeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare și, așa cum se cuvine, cu rugăciune, post și pocăință.”

  Continuare»



publicat pe 15 aprilie 2020
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a avut o intervenție dură, după ce Klaus Iohannis a declarat, despre protocolul dintre Biserica Ortodoxă Română și Guvern că este un ”așa-zis protocol” și a precizat că ”după sărbători vom avea înmormântări”. ”E ca un soi de blestem. Să nu se mai facă astfel de afirmații. De la vârful țării s-a spus așa ceva. Noi, de acolo, așteptăm ocrotire.”, a spus arhiepiscopul Teodosie, care a mia făcut o precizare interesantă, miercuri seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu: ”Toți regii României (n.r. etnici germani) au simțit ortodox.”  Continuare»



publicat pe 07 aprilie 2020
Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţă în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mântuirii noastre. Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăţia, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândita, mai sfântă decât toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească.  Continuare»



publicat pe 27 martie 2020
Sf. Sfințit Mucenic Haralambie

„Angajații MAI au indicația clară ca să nu permită desfășurarea serviciilor divine cu participarea enoriașilor.

Dacă se vor petrece aceste slujbe divine cu participarea credincioșilor, statul va aplica sancțiunile prevăzute de legislație”, se arată în declarațiile primului ministru din 27 martie 2020.

Datorită pandemiei de COVID19, suntem în imposibilitate de a sluji public Sf. Liturghie.

Obștea Sfintei Mânăstiri Sireți săvârșește în continuare slujbele fără participarea credincioșilor rugându-se pentru tot poporul aflat „în latura și în umbra morții”, pentru medicii și lucrătorii din spitale și pentru toți bolnavii.

Astăzi vom săvârși priveghere de toată noaptea la Sf. Sfințit Mucenic Haralambie izbăvitorul de boli, după îndemnul Sf. Munte Athos.

Vă îndemnăm să vă rugați împreună cu noi acestui Sfânt Taumaturg începând cu ora 22:00.

  Continuare»



publicat pe 23 martie 2020
De curând s-a arătat unui creștin Sfântul Nichifor - acesta a fost bolnav de lepră. Este prăznuit pe 4 ianuarie. M-am închinat [și eu] la Sfintele lui moaște. S-a arătat, [deci] cuiva în Atena, care vrea să rămână în anonimat - și bine face! -, și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!
  Continuare»



publicat pe 15 martie 2020

Duminica a II-a din Sfantul si Marele Post al Sfintelor Pasti se numeste si Duminica Sfantului Grigorie Palama, incepand cu anul 1368, cand a fost canonizat acest mare dascal al isihasmului.

Sfantul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trait in secolul al XIV-lea (1296-1359), trecand la Domnul in anul 1359, anul in care s-a intemeiat Mitropolia Tarii Romanesti.

Sfantul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, in partile unde se afla astazi Schitul romanesc Prodromu, iar mai tarziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El este teologul luminii necreate si neapuse din Imparatia lui Dumnezeu, invatand ca sfintii pot pregusta si vedea duhovniceste aceasta lumina sau slava inca din viata pamanteasca, daca Dumnezeu voieste. Lumina aceasta s-a aratat si Sfintilor Apostoli Petru, Iacob si Ioan la Schimbarea la fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).

  Continuare»



publicat pe 09 martie 2020
Astăzi 9 martie 2020, se împlinesc treisprezece ani de când fericitul ctitor al Sfintei noastre Mânăstiri, Ieromonahul Mihail Cazacu s-a mutat la Domnul în așteptarea învierii.
După ce a fost săvârșită Sfânta Liturghie după rânduială, la mormântul părintelui s-a săvârșit slujba parastasului, la care au participat obştea monahală, membrii familiei părintelui Mihail, fiii duhovniceşti şi credincioşii veniţi la Sfânta Liturghie după care a urmat o masă de pomenire.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!  Continuare»



publicat pe 01 martie 2020

Evanghelia duminicii Izgonirii lui Adam din Rai: 'Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.' (Matei 6, 14-21)

  Continuare»



publicat pe 23 februarie 2020
Sfanta Biserica ne aminteste de infricosata Judecata. Ea ne-a trimis deja sa invatam de la vames smeritul strigat: „Doamne, milostiv fii mie, pacatosului!” Ea ne-a indemnat sa nu ne lasam sa cadem, ci, urmand fiului risipitor, sa ne sculam si sa mergem la Milostivul Tata Ceresc si sa-L rugam sa ne primeasca pe noi, cei nevrednici, a ne numi fii ai Lui, macar ca pe niste naimiti. Ea se mai teme, insa, ca nu cumva, din neluare-aminte, sa trecem nebagate in seama aceste lectii si sa ramanem, din pricina impietririi inimii, incurcati in pacate.  Continuare»



publicat pe 20 februarie 2020



publicat pe 02 februarie 2020

Zaheu este o persoana cunoscuta nu doar datorita Evangheliei din Duminica a XXXII a dupa Rusalii, ci si pentru ca textul din aceasta duminica se citeste si la Taina Sfantului Maslu.

Zaheu era mai-marele vamesilor si era bogat.

Vamesii aveau datoria de a strange impozitele pentru Imperiul Roman. Scriptura ne spune ca auzind ca trece Hristos prin Ierihon, s-a urcat intr-un sicomor sa-L vada pentru ca era mic de statura.  Continuare»



publicat pe 02 februarie 2020
Au trecut aproape 18 ani, de când, prin zdruncinarea lumii întregi, în urma răsboiului mondial şi a revoluţiei din 1917, s au înfăptuit actele măreţe de azi, Basarabia ruptă cu silnicie în anul 1812, prin forţă şi nedreptate, – s a alipit iarăşi acolo de unde a fost smulsă. Eu, în timpul de la alipire până astăzi, am stat în tăcere, lăsând pe alţii să vorbească despre toate cele petrecute. Dar sunt anumite lucruri care ar trebui scoase la lumină, căci „dacă taina împărătească a o păstra este bine, apoi lucrurile lui Dumnezeu a le vesti este ştiinţa“ (Înţelepciunea lui Solomon).  Continuare»



publicat pe 19 ianuarie 2020
Praznicul Botezului Domnului este sărbătorit la 6 ianuarie. El este numit în popor şi Boboteaza, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului). Mântuitorul Iisus Hristos a crescut în Galileea, în cetatea Nazaret, tăinuindu-Şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale până la vârsta de 30 de ani, pentru că la iudei se socotea a fi o necuviinţă, ca să primească cineva vrednicia de învăţător sau de preot înainte de 30 de ani.  Continuare»



<< 1 2 3 <  Pagina 4 din 107  > 5 6 7 8 9 10 11 12 13  >>


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705