Noutăţi

Sfinţilor Mucenici celor de demult le-ai urmat în anii cei de pe urmă, fiind ucis la Fântâna lui Iacov de către cei ce urăsc legea lui Hristos, dar te avem mijlocitor către Domnul acum pentru noi în cer!

Sfântul Filumen (după numele de mirean Sofocle), s-a născut în Lefcosia la 15 octombrie 1913. Părinții lui erau dreptcredincioșii Gheorghe și Magdalini. Era frate geamăn cu Elpidie (Alexandru, după numele de mirean) și de mici s-au deosebit de ceilalți prin dragostea pe care o aveau față de Dumnezeu și de aceea de foarte timpuriu s-a aprins înlăuntrul lor dorul pentru viața monahală. În anul 1927, la vârsta numai de 14 ani au plecat împreună la Sfânta Mănăstire Stavrovouniou, după ce au primit binecuvântarea duhovnicului lor, dar și a evlavioșilor lor părinți. Acolo au rămas aproape 6 ani, când exarhul Preasfântului Mormânt i-a luat ca să studieze la Gimnaziul Patriarhiei la Ierusalim, unde s-au aflat elevi în 1934, la Școala Sfântului Sion.

  Continuare»

„I-a zis deci Iisus: Mergi, de fă şi tu asemenea” (Luca 10, 37)

Două, iubiţii mei creştini, două sunt drumurile. Al treilea nu există. Unul este drumul lui Dumnezeu şi altul este drumul diavolului. Fiecare om este liber să aleagă unul din cele două. Pe drumul lui Dumnezeu ne cheamă conştiinţa noastră, legea nescrisă – dar ne cheamă şi legea scrisă, legea lui Dumnezeu, Sfânta şi sfinţita Evanghelie. Domnul nostru ne cheamă astăzi – nu aţi auzit? – „Mergi de fă şi tu asemenea”, mergi şi fă ceea ce a făcut acela (Luca 10, 37). Care „acela”? Bunul samarinean. Dar oare cine se ascunde în spatele acestui bun samarinean, care este propus drept pildă de urmare?

  Continuare»

Sfîntul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia în anul 354. Tatăl lui, Secundus, a fost mare comandant de oşti în armata imperială [Stratilat], iar mama lui s-a numit Anthusa. Fiind dotat cu geniu intelectual şi studiind în profunzime filozofia greacă, tînărul Ioan a văzut la sursă cît de nesatisfăcător şi în final, de dezgustător este păgînismul elenist. Prin studiu şi trăire el a văzut că numai Credinţa Creştină răspunde setei neostoite de adevăr a sufletului şi minţii omeneşti, şi a îmbrăţişat-o cu ardoare.  Continuare»

l. Am admirat dragostea voastră, când v-am vorbit mai înainte de Lazăr; că aţi lăudat răbdarea săracului şi aţi urât cruzimea şi neomenia bogatului. Şi aceasta nu-i mică dovadă de frumuseţe şi bunătate ale sufletelor voastre. Chiar dacă nu facem fapte de virtute, dar dacă lăudăm virtutea, vom ajunge negreşit să o şi săvârşim; chiar dacă nu fugim de păcat, dar dacă înfierăm păcatul, vom ajunge negreşit să şi fugim de el. Aşadar, pentru că aţi lăudat cu multă însufleţire cuvintele mele, doresc să vi le mai spun şi pe celelalte. L-aţi văzut atunci pe Lazăr înaintea porţii bogatului, să-l vedeţi astăzi în sânul lui Avraam. L-aţi văzut atunci lins de câini, să-l vedeţi astăzi însoţit de îngeri. L-aţi văzut atunci sărac, să-l vedeţi acum desfătându-se. L-aţi văzut atunci flămând, să-l vedeţi acum îndestulat. L-aţi văzut luptându-se, să-l vedeţi încununat. Aţi văzut ostenelile lui, să-i vedeţi răsplăţile şi voi, cei bogaţi, şi voi, cei săraci. Bogaţii, ca să nu socotiţi de mare lucru bogăţia fără de virtute! Săracii, ca să nu socotiţi că sărăcia e un lucru rău! Că şi unora, şi altora Lazăr le-a fost învăţător. Dacă Lazăr, fiind sărac, n-a vorbit de rău, ce iertare vor avea bogaţii când fac aceasta? Dacă Lazăr a mulţumit lui Dumnezeu, fiind flămând şi în atâtea suferinţe, ce cuvânt de apărare vor avea cei îndestulaţi, când nu vor să caute a ajunge la aceeaşi virtute? Iarăşi, săracii care cârtesc şi se necăjesc din pricina sărăciei lor, ce iertare vor avea, când Lazăr era mereu flămând, sărac, singur, bolnav înaintea casei bogatului, când era dispreţuit de toţi, când nu putea vedea pe altul suferind la fel, şi totuşi cugeta aşa.  Continuare»

Despre oamenii demonizați (Pr. Ilie Cleopa)

„Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 11, 20)

Dacă vom lua aminte cu dinadinsul la cuvintele Sfintei Evanghelii de astăzi, vom înțelege două lucruri de mare folos. Întâi, cât de mare și nemărginită este iubirea de oameni a lui Dumnezeu și, al doilea, cât de mare și cumplită este răutatea diavolilor față de om și de celelalte zidiri ale lui Dumnezeu.

  Continuare»

1. Ziua de ieri a fost o sărbătoare drăcească, dar voi aţi prefăcut-o în sărbătoare duhovnicească, pentru că aţi primit cu multă dragoste cuvintele mele şi aţi petrecut cea mai mare parte din zi aici, în biserică, îmbătându-vă de o beţie plină de cumpătare şi dănţuind cu Pavel. Aşa că îndoit v-a fost câştigul! Aţi scăpat şi de dansul cel fără de rânduială al beţivilor, dar aţi săltat şi cu săltările cele duhovniceşti, cele ce au multă şi bună rânduială. Aţi băut dintr-un pahar nu plin cu vin, ci plin cu învăţătură duhovnicească. Aţi ajuns fluier şi ţiteră Duhului Sfânt. Şi, în timp ce ceilalţi cântau diavolului, voi, prin şederea voastră aici făcându-vă organe şi instrumente muzicale duhovniceşti, aţi îngăduit Duhului Celui Sfânt să cânte în sufletele voastre şi să insufle în inimile voastre harul Lui.  Continuare»

Mai bine să fii sărac, dar să aduni întru Hristos, decât să fii bogat și să intri în infern.

(Părintele Gheorghe Calciu)

Lazăr n-a făcut nici un bine, pentru că n-a putut să facă bine. El doar a stat cu umilinţă la poarta bogatului rugând pe Dumnezeu şi acceptând toată suferinţa sa fără să cârtească. Bogatul n-a făcut nici un rău, dar nici bine n-a făcut. El mânca şi se veselea, dar din fărâmăturile de la masă lui nu dădea săracului Lazăr.

  Continuare»

Porunca lui Hristos de a face noi oamenilor ceea ce voim să ne facă şi ei nouă este atât de firească, atât de neîndoielnic bună, încât e de mirare şi e o ruşine că ea nu este obişnuinţă de zi cu zi între oameni. Nimeni pe lume nu vrea să i se facă rău; să nu facă deci nici el rău altora! Oricine vrea să i se facă bine; să facă şi el bine altora! Orice om vrea să fie iertat când greşeşte; să ierte şi el pe alţii!  Continuare»

Evaghelia lui Marcu 8, 34- 38; 9, 1

Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

  Continuare»

„ Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobânda” (Matei 25, 27)

Creştinul este asemenea unui schimbător de bani

Aşa a grăit domnul către sluga sa cea leneşă şi aşa va grăi Hristos, Domnul nostru, fiecăruia dintre noi, când va veni la judecată şi va cere banii Săi cu dobândă.

  Continuare»

  Continuare»

Omilie la Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan Gură de Aur

„(…) Ascultați toți câți faceți mai mult decât trebuie gustul femeilor! Ascultați toți câți faceți jurăminte pe neștiute, câți faceți pe alții stăpâni pe gândurile și voința voastră spre pierderea voastră și vă săpați voi înșivă groapa! Că și Irod așa a pierit! Se aștepta ca fata să-i ceară un dar vrednic de ospățul ce-l dădea. Era doar o copilă, era la ospăț, la o serbare, și se aștepta să-i ceară un dar frumos și plăcut, nu capul Botezătorului! Dar s-a înșelat! Cu toate acestea nimic nu-l dezvinovățește pe Irod. Chiar dacă fata aceea ar fi avut sufletul unor barbari care se lupta cu fiarele sălbatice, Irod n-ar fi trebuit să-și piardă mințile, nici să se pună în slujba unei porunci atât de tiranice! Mai întâi, cine nu s-ar fi cutremurat la vederea acelui sfânt cap, adus la ospăț, din care picura sânge? Și totuși nu s-a cutremurat nici nelegiuitul Irod, nici femeia lui, mai blestemată decât el. Așa sunt femeile desfrânate! Sunt mai îndrăznețe și mai crude decât orice om. (…)  Continuare»

Ev. Matei 22, 1-14:

1. Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:
2. Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
3. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
4. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
5. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;
6. Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.
7. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.
8. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
10. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.
11. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
12. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

  Continuare»

Ev. Matei 21, 33-44:

33. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
34. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
35. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
36. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
38. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
39. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.
40. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
41. I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
42. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?
43. De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
44. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.

Talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur:

  Continuare»

Sfântul Ioan Damaschinul,
Al doilea Cuvânt de laudă la preacuvioasa Adormire a Maicii Domnului

1. Maica Domnului, Cununa laudelor

Nu există nici un om care să poată lăuda cum se cuvine plecarea dumnezeiască a Maicii Domnului din această viață, nici dacă ar avea mii de limbi sau dacă ar avea mii de guri pentru aceasta. Mai mult decât atât, nici dacă toate limbile oamenilor răspândiți pe toată fața pământului s-ar aduna laolaltă, tot nu ar ajunge la măsura unor laude după cuviință. Căci Maica Domnului este mai presus de orice măsură a laudei. Și fiindcă ceea ce se aduce înainte lui Dumnezeu este bineplăcut Lui, atunci când [se aduce] după putere, din dor, râvnă și alegerea cea bună, și fiindcă cele ce sunt dragi și iubite Fiului sunt și Maicii Domnului bineplăcute, se cuvine să reîncepem cuvântarea de laudă, dând ascultare poruncilor voastre, o, bunilor păstori și bineplăcuți ai Domnului, chemând în ajutor pe Cel ce S-a întrupat din ea, pe Cuvântul, Cel ce umple orice gură deschisă spre laudă și Singurul Care îi poate aduce vrednică și cuvenită laudă. Așa să o lăudăm: știind că atunci când începem laudele nu facem decât să plătim ceea ce datorăm și, odată plătită datoria, iarăși suntem îndatorați, astfel încât datoria noastră rămâne pururea începută, dar niciodată plinită.

  Continuare»