Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

<< 3 4 5 6 7 8 9 10 11 <  Pagina 12 din 107  > 13 14 15 16 17 18 19 20 21  >>

publicat pe 14 august 2018

O imagine grava de o cruzime exclusivă a inimii ne-a arătat în pilda Sa despre datornic Domnul Iisus Hristos. Noi am văzut în această pildă limita extremă a necinstei omeneşti, a păcătoşeniei omeneşti.

A cui inimă nu se va cutremura, nu va fierbe de indignare şi de revoltă, ascultând cum acest om necredincios, căruia i s-a iertat recent o mare datorie, a procedat inuman cu aproapele său! Se cutremură inimile noastre când vedem manifestările îndrăz­neţe ale patimilor sau ale păcătoşeniei omeneşti. Nu în zadar a spus Prorocul David:

Sufletul meu este între lei; eu stau între cei care aruncă foc, între fiii oamenilor, dinţii cărora sunt suliţe şi săgeţi şi limba cărora este sabie ascuţită (Psalmul 56, 5).

  Continuare»



publicat pe 14 august 2018

Postul Adormirii Maicii Domnului, care preceda sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, e randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata. Originea lui trebuie cautata, probabil, prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului a inceput a cunoaste o dezvoltare mai mare si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput a capata o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii, in partile Antiohiei, posteau o singura zi (6/19 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); in rasarit posteau in luna august...  Continuare»



publicat pe 30 iulie 2018

Furtună înfricoşătoare s-a ridicat pe Marea Tiberiadei. Vântul ameninţă să scufunde corabia mică în care Se află Iisus cu Ucenicii Lui. Ucenicii sunt înfricoşaţi foarte. Nimeni nu doarme, fără numai Domnul vieţii si al morţii.

„Scoală-Te, Invăţătorule, strigau ei deznădăjduiţi, căci pierim“.

Atunci Cel ce toate le ţine în mâna Sa S-a sculat si a certat marea si vânturile si s-a făcut linişte mare.

Să credem şi noi în puterea lui Iisus şi atunci vrăjmaşul va preda armele şi se va face linişte mare.

  Continuare»



publicat pe 28 iulie 2018
În după amiaza zilei de 27 iulie, ÎPS Mitropolit Vladimir însoțit de PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și Arhim. Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți  a efectuat o vizită de lucru la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, unde s-a familiarizat cu activitatea obştei, precum și cu etapele de realizare a lucrărilor de renovare şi reconstrucţie a acestui aşezământ monahal.  Continuare»



publicat pe 19 iulie 2018

Marți seara, 24 iulie 2018, începând cu ora 22 00, se va săvârși slujba privegherii de toată noaptea în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromița.

*  *  *

Istoricul Icoanei Maicii Lui Dumnezeu cea nefăcută de mână omenească - PRODROMIȚA

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan BotezătorulProdromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.

  Continuare»



publicat pe 19 iulie 2018

Părintele Arsenie Papacioc s-a stins din viață în 19 iulie 2011 în obștea monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani, la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol.

Arhim. Arsenie este cunoscut ca un mare duhovnic al României. Patriarhul Daniel l-a numit „un vindecător de suflete rănite de păcate”:

„Părintele Arsenie era mai mult un vindecător de suflete rănite de păcate, decât un judecător al păcătoșilor. Îmbina armonios bunătatea milostivă cu îndemnul la îndreptare duhovnicească. Era totdeauna un om al păcii și al bucuriei duhovnicești”, a spus Patriarhul Daniel.

 

  Continuare»



publicat pe 19 iulie 2018

1. Sfatul cel mai important: iubeşte cu tot sufletul şi iartă!

2. Smerenia este arta de a sta la locul tău.

3. Nimic nu este pierdut cât timp credinţa e în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou.

4. Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi.

5. Învață să ai mereu un zâmbet ascuns în inimă.

6. În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu.

7. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă.

8. Un creștin este un erou permanent și nu un milog.

9. Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură, suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră.

  Continuare»



publicat pe 15 iulie 2018

Intr-un fel sau altul toti suferim si suntem bolnavi. Fie recunoastem, fie nu, toti incercam sa ne depasim neputintele prin diferite moduri, care de cele mai multe ori nu duc la Hristos.

Vedem in Sfanta Evanghelie descrise multe minuni si vindecari facute de Mantuitorul Hristos unor oameni ca si noi. Daca "fara indoiala, iubirea este Izvorul tuturor minunilor" dupa cum spunea Pr. Al.

Schmemann, atunci Iisus este prin excelenta Iubirea ce se revarsa asupra noastra.

Sufera inainte ca noi sa realizam in ce stare ne aflam, ne iubeste si ne cheama catre Tatal inainte ca noi sa constientizam ca suntem copiii Lui. Si astfel vindecarea devine gestul prin care Mantuitorul repune omul in starea initiala in care se afla. Sanatatea pe acest pamant este un dar de la Dumnezeu, dar nu il pretuim decat atunci cand incepe sa se piarda! Boala si neputinta pun stapanire pe trup, iar noi ar fi trebuit sa ne indreptam ochii, pasii si urechile catre Hristos.  Continuare»



publicat pe 08 iulie 2018

Evanghelia Duminicii a 6-a dupa Rusalii descrie minunea vindecarii slabanogului din Capernaum (Matei 9, 1-8). Aceasta Evanghelie ne descopera ca Hristos iarta pacatele si ii daruieste vindecare bolnavului tinand seama de credinta celor care aduc la El pe omul pacatos si bolnav: "Si vazand Iisus credinta lor i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!"

Asadar, Mantuitorul cunoaste nu doar boala celui aflat in suferinta, ci si credinta celor care se roaga pentru vindecarea lui. Din acest motiv, trebuie sa stim ca sunt vindecari daruite de Dumnezeu ca raspuns la rugaciunile altora pentru noi.

  Continuare»



publicat pe 04 iulie 2018
Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii ne spune in putine cuvinte modul in care Mantuitorul Iisus Hristos isi arata iubirea Sa milostiva fata de oamenii care sunt chinuiti de demoni.

In Evanghelia de astazi se arata ca omul stapanit de duhurile rele se instraineaza de Dumnezeu, de semeni si de el insusi. Locuirea in morminte era simbolul faptului ca acesti oameni indraciti se aflau intr-un fel de moarte spirituala. Au cazut din starea de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, s-au insingurat si s-au instrainat. Insingurarea si instrainarea exprima o existenta chinuita, o existenta diminuata, o existenta la limita vietii umane. Omul posedat de demoni nu mai este o persoana libera. Facultatile sale mintale si simtirile sale sufletesti sunt folosite de demon. Nu mai sunt folosite de omul propriu-zis. Omul posedat este instrainat de el insusi. Nu mai este el subiectul actiunilor sale, nu mai este el insusi subiectul gandirii sale, al vorbirii sale si al miscarii trupului sau. Sufletul si trupul sau sunt folosite de catre duhurile necurate ca instrumente de a face lucruri rele.  Continuare»



publicat pe 24 iunie 2018
"Intrand Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L pe El si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se. Si i-a zis Iisus: "Venind il voi vindeca”

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cand Domnul Se pogora de pe Munte; sutasul, pe cand Domnul intra in Capernaum.

- Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutasul ?

- Nu din pricina trandaviei - ca la amandoi credinta le era fierbinte -, ci ca sa nu intrerupa invatatura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutasul a zis: "Sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se”.

  Continuare»



publicat pe 17 iunie 2018
Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului. Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si traditia Vechiului Testament, de invataturile noi, revelate de Dansul, in fata unei multimi uimite care se afla in continua "mirare", "caci El ii invata ca unul ce avea putere, iar nu ca fariseii si carturarii". E o Evanghelie-poem, opera a unui autor divin!

Dar textul destul de lung, si care ne-ar putea provoca la exegeze mai profunde, si din mai multe unghiuri de vedere, are, ca toate poemele, pasaje care pot usor da nastere la controverse, putand fi interpretate in diferite feluri. Asupra lor as vrea sa va spun caleva cuvinte, foarte pe scurt, incercand sa ne lamurim impreuna care si cum trebuie sa fie dreapta lor interpretare ortodoxa.  Continuare»



publicat pe 27 mai 2018
Sarbatoarea Rusaliilor este cunoscuta si sub denumirea de sarbatorea Cincizecimii sau a Pogorarii Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli. Este praznuita la 50 de zile de la Invierea Domnului. Este mentionata in Noul Testament, in special in cartea Faptele Apostolilor, in al doilea capitol. Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc. De asemenea, se face pomenire de ea si in canonul 20 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.  Continuare»



publicat pe 24 mai 2018
Pe 9/22 mai facem pomenirea Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpânind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, şi Vladimir cel de bun neam, fiul lui, domnul Cernigovului, care după aceea s-a numit Monomah, a fost năvălire a ismailitenilor asupra stăpânirii greceşti de pe cealaltă parte de mare, pentru că, începând de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pământul creştin până la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpânirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni.  Continuare»



publicat pe 20 mai 2018
In prima duminica dupa sarbatoarea Inaltarii Domnului, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea Sfintilor Parinti de la cel dintai Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinti Parinti, care s-au adunat in cetatea Niceea la chemarea Sfantului Imparat Constantin cel Mare, este acela ca invatatura de credinta despre Hristos-Domnul si despre Preasfanta Treime este stabilita, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Traditiei Apostolice, prin conglasuirea episcopilor Bisericii din toata lumea.  Continuare»



<< 3 4 5 6 7 8 9 10 11 <  Pagina 12 din 107  > 13 14 15 16 17 18 19 20 21  >>


 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705